Pe vremea când…

Februarie 1, 2010

Pe vremea când n-aveam decât abace
iar ploile erau doar pasagere
nu bănuiam cât plânset e-n tăcere
nici cât război ascunde-un steag de pace.

Aveam aripi sub hainele sărace…
Habar n-aveam de moarte, de-nviere
de furie, de spaimă sau durere
iar răul nu-nvăţasem cum se face!

Copilăream frumos fără să ştiu…
mă-mprieteneam cu-un râu, cu-un pom, cu norii,
râdeam de întuneric şi glagorii
iar ochiul duşmăniei sângeriu
era un semn de boală ne-nţeleasă
ce-n umbră -aluneca la uşi, la geam.
Pândind să ia, furând, şi ce n-aveam
şi-a semănat otrava lângă casă!

De-atunci pe faţa lumii creşte-un neg;
o cercetez de zori, de -nseninare
dar creşte negul, creşte tot mai mare
şi chipul ei de azi nu-l înţeleg…

Hello world!

Februarie 1, 2010

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!